Sașii
Așadar, pe dealuri trăiesc un iezer și o vulpe. Vulpea se teme de el, iar dimineața se duce pe furiș și-și face nevoile la gura vizuinii. Iezerul îi miroase dar nu are ce să facă. Vulpea se duce și a doua. Și a treia. Până când iezerul nu mai poate suporta mirosul și pleacă. Părăsește vizuina. Îi rămâne vulpii. Vulpea este istoria, doamnă, istoria care a făcut la ușa sașilor multe dimineți la rând.
…. În al doilea război mondial, sașii noștri au fost trimiși în Crimeea să lupte. Asta a fost prima dimineață. S-a făcut ceva înțelegere cu statul german și au început să-i trimită în concedii acasă. Cum îi trimiteau, îi încorporau în armata germană, în trupele SS. A doua dimineață. Pe alții, bolnavi sau răniți, îi trimiteau directa în Germania. Dar armata germană le tatua grupa sangvină pe mână. După ce s-au întors armele, sașii erau recunoscuți după însemnul de pe braț ți considerați colaboraționiști. A treia dimineață. În 45, 46, și 47 sașii, pe motiv că erau considerați colaboraționiști au fost complet expropriați. Le-a fost confiscat totul, și pământul, și animalele, totul! Doar femeile le-au mai rămas. Asta a fost a patra dimineață în care iezerul a suferit.
Au venit comuniștii și sașii, care trebuie să știți, fuseseră primii europeni împroprietăriți, (tocmai pentru că li s-au dat pământuri au venit în Transilvania), nu mai aveau ce prețuiau ei foarte mult: proprietățile lor! Au venit revoluția și democrația. S-au dat pământurile înapoi, cele cu care se intrase în CAP. Dar sașilor le fuseseră confiscate proprietățile cu lalt decret, înainte de înființarea CAP-urilor. Cazul lor nu se încadra în el! A câta dimineață?
Iezerul nu a mai putut răbda. A plecat lăsând casa lui de-o viață, porcii în cotețe, găinile în voia sorții. A plecat
(Sinteza nnr 44 septembrie 0ctombrie 2017. Nemții noștri Ruxandra Hurezean pag 82)
Romanii din mărginime
Păstorii „vlahi” au circulat, în „evul întunecat”, din munții Tatra până-n Pind, mai apoi în stepele cuprinse între Carpați și Caucaz, asigurând astfel formidabila unitate de limbă, cuget şi simțire românească şi dovedind că niciodată munții Carpați nu au fost o barieră între fraţi. Cu întinsele lor legături în întreg spațiul românesc şi dincolo de el, cu spiritul lor învățat liber şi cu forța lor economică, acești păstori au înțeles să-şi păstreze credința străbună, preferând chiar să plece cu turmele lor spre alte ținuturi unde-şi puteau exprima credința în mod liber. Bărbații urmau armatele cu turmele pentru negoț aprovizionându-le cu carne, lână, etc. Femeile în sat, cu copii, școala și biserica.
A venit Lenin și spațiul până în Crimeea s-a închis. A venit Stalin și tot spațiul s-a închis. Cu banii rămași și-au făcut case admirate azi, deși sunt dovadă de sărăcie: înainte un oier era evaluat după numărul de sălașe, nu după casa mică din sat unde creșteau copii. Au trecut la mica transhumanță de la munte în Deltă sau în Banat și au refuzat și au scăpat cooperativizării. Ș-au cumpărat mașini ARO și fugeau cu brânza în orașul cu cel mai bun preț. După revoluție, au venit mărfurile de import. Brânza se vindea greu iar lână de loc. S-au reprofilat: comerțul cu benzină, zeci de benzinării împânzind șoselele.
Azi….
